Povești de prin parcări
Grecul din Leeds și începutul meu în Anglia
Am plecat la Leeds pentru un salariu mai bun. Printre agenții, pensiuni și planuri nesigure, un grec mi-a făcut începutul mai puțin greu.
În Anglia am ajuns prin 2014, pentru că auzisem că se câștigă bine. Am ales Leeds. Dacă mă întrebi de ce tocmai Leeds, n-am o explicație care să mă facă să par om cu un plan. Probabil biletul fusese mai ieftin. Unele schimbări mari din viață pornesc și de la câteva zeci de euro diferență.
La început am dormit prin pensiuni ieftine. Camere în care îți așezai geanta și imediat constatai că ai ocupat partea liberă. Dimineața plecam la agenții. Seara mă întorceam cu hârtii, numere de telefon și expresia omului care tot așteaptă să înceapă ceva.
La o agenție am cunoscut un grec. Venise și el de curând. Am găsit împreună o garsonieră și ne-am mutat. Doi bărbați, niște bagaje, mâncare cumpărată după preț și o încredere mare că de acolo lucrurile vor merge mai bine.
Soția lui era româncă. Din limba noastră învățase exact ce nu-i trebuia la interviu. Mă saluta cu „bulangiule” și zâmbea atât de prietenos, încât îmi era imposibil să mă supăr. Pe lângă asta mai știa o înjurătură lungă, pe care o rostea cu un accent de îți venea s-o asculți de două ori.
Am făcut schimb cultural. El îmi spunea cum se salută oamenii în greacă. Eu îl ajutam să-și extindă vocabularul românesc în aceeași direcție greșită. Dacă ar fi asistat un profesor, ne-ar fi trimis pe amândoi să luăm aer.
Dincolo de glume, aveam aceeași grijă. Să înceapă munca. Să vină salariul. Să nu consumăm toți banii înainte să câștigăm ceva. El voia să-și aducă familia. Vorbea despre asta cu o siguranță pe care o mai pierdea seara, când telefonul nu sunase toată ziua.
Eu începusem deja pe camion. El avea categoria C și aștepta să-i găsească ceva. Îl vedeam cum se uită la ecran, cum verifică dacă are semnal, apoi îl pune cu fața în jos. După câteva minute îl întorcea iar. Telefonul avea semnal. Locul de muncă întârzia.
Într-o zi m-a sunat înainte să ajung acasă.
„Bulangiule! M-a sunat Sarah!”
Sarah era fata de la agenție.
„Încep mâine!”
M-am bucurat pentru el. Era genul de veste care schimba toată seara într-o cameră mică. Am stat să discutăm ce avea de făcut. Distribuție, opriri, liftul din spate, program. Își cumpărase și un GPS. L-am ajutat cât am știut, iar el întreba, asculta și mai repeta câte ceva să fie sigur că înțelesese.
La un moment dat am observat că îi dispăruse neliniștea aceea din ultimele zile. Avea iar de ce să pună ceasul să sune.
A doua zi eu plecasem devreme spre Birmingham. Mă tot gândeam la el. Știam ce înseamnă prima dimineață, când cauți totul în cabină și încerci să nu se vadă că încă înveți. Pe la nouă și jumătate a sunat telefonul.
Am răspuns vesel:
„Ia spune, mă! Cum merge? Câte descărcări ai?”
Am primit întâi o înjurătură în engleză. Apoi una în greacă. Pe a doua n-am înțeles-o, dar nu părea o evaluare bună a dimineții.
„Ce s-a întâmplat?”
„Am încărcat. Am plecat spre prima descărcare.”
„Așa.”
„Am lovit un pod.”
Am tăcut o clipă. L-am întrebat dacă el e bine. Era bine. Nu părea că altcineva pățise ceva. Atunci am trecut la întrebarea care mă preocupa:
„Tare? Se vede?”
„Dacă se vede? Mi-a rămas prelata în urmă!”
Mi-am apăsat buzele una de alta. Nu era de râs. Omul abia începuse, avea nevoie de muncă și era speriat. Dar felul în care spusese că îi rămăsese prelata în urmă mă prinsese complet nepregătit.
„Bine, mă”, am reușit să-i spun. „Măcar tu ai trecut.”
N-a apreciat imediat observația.
L-am lăsat să vorbească. Să înjure, să-mi spună cum ajunsese acolo, ce văzuse prea târziu. Uneori nu ai o soluție la telefon. Ai doar răbdare să nu închizi în timp ce celălalt încă tremură.
Când ne-am revăzut, nu mai era omul care se învârtise toată seara pe lângă GPS. Stătea cu telefonul în mână și se uita la el. M-am așezat lângă el. N-am mai făcut glume despre pod.
După un timp a ridicat capul și mi-a spus „bulangiule”, mai încet decât de obicei. Am început să râdem amândoi. Puțin, obosit, cu pauze. Era încă o zi proastă. Dar măcar ajunsese acasă și avea cui s-o povestească.